Un bătrân în vârstă de 91 de ani a ajuns la spital cu un traumatism la cap şi la faţă, după ce un autoturism a intrat pe un trotuar din municipiul Bârlad şi a lovit în plin o bancă pe care se odihnea bărbatul, în zona Podului Verde.
Potrivit poliţiştilor vasluieni, şoferul maşinii, o femeie în vârstă de 43 ani, a pierdut controlul volanului din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta şi a urcat cu autoturismul pe trotuar, lovind în plin banca pe care se afla bătrânul în vârstă de 91 ani.
În urma impactului, bătrânul a fost aruncat de pe banca pe care se afla, lovindu-se cu capul şi cu faţa de asfaltul de pe trotuar.
"În urma accidentului, bătrânul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial. În funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei, se va întocmi dosar penal pe numele conducătorului auto pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Tot în municipiul Bârlad, în urmă cu un an, un şofer a lovit în plin, tot pe trotuar, o femeie care se afla la plimbare cu copilul ei, ulterior conducătorul auto oprindu-se cu maşina într-un stâlp de iluminat public. În urma accidentului, şoferul a murit pe loc, iar copilul şi-a pierdut viaţa la câteva zile, într-un spital din municipiul Iaşi.
Se afișează postările cu eticheta copou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copou. Afișați toate postările
joi, 28 aprilie 2011
miercuri, 6 aprilie 2011
Experţii elveţieni la Iaşi: Tramvaiele donate de Guvernul Elveţiei nu au defecţiuni
Specialiştii elveţieni care au venit la Iaşi pentru a verifica tramvaiele second-hand donate de Guvernul Elveţiei nu au putut inspecta şi vagonul implicat în accidentul de luna trecută, când o persoană a murit şi şapte au fost rănite, dar au constatat că celelalte tramvaie donate sunt în stare bună.
Inspecţia tramvaiului implicat în accident nu a fost posibilă deoarece avocaţii vatmanului cercetat pentru ucidere din culpă au solicitat o contraexpertiză celei făcute de anchetatori după accident, iar mijlocul de transport este sigilat.
Echipa de experţi a verificat, însă, starea tehnică a altor 12 tramvaie, concluzia elveţienilor fiind că acestea funcţionează în condiţii optime, fără a avea defecţiuni. În plus, specialiştii au susţinut că angajaţii depoului ieşean sunt instruiţi în condiţii similare cu omologii lor din Berna, iar vatmanii nu întâmpină probleme în a conduce tramvaiele.
"În momentul accidentului, nu ştiu ce s-a întâmplat. O posibilitate este ca vatmanul să nu fi apreciat ceva corect. Tramvaiul are mai multe sisteme de frânare, care pot fi acţionate împreună sau separat, iar atunci când o frână nu funcţionează, celelalte se acţionează automat, iar frâna cu patină funcţionează în situaţiile dificile", a spus, în conferinţă de presă, Hans Berger, unul din specialiştii elveţieni.
Acesta a adăugat că în 35 de ani de funcţionare în Berna, tramvaiele de tip BE 8/8 nu au înregistrat incidente. Mijloacele de transport au fost donate municipalităţii ieşene la sfârşitul anului 2010.(sursa: NewsIn)
Etichete:
accident,
accidente rutiere,
copou,
cristian diaconu,
fundatie,
iasi,
ictime,
tramvai,
vatman
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
