miercuri, 13 aprilie 2011

Un elev din Iaşi a câştigat marele premiu al Festivalului San Remo Junior

Un elev în clasa a patra la o şcoală din Iaşi a câştigat marele premiu al Festivalului San Remo Junior, desfăşurat în perioada 5-10 aprilie în Italia, în timp ce alţi doi copii ieşeni au luat premiul întâi, respectiv premiul trei la categoriile pentru care au concurat, în cadrul aceluiaşi festival.

Ştefan Atârgoviţoaiei, elev în clasa a patra la Colegiul de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi a câştigat marele premiu al Festivalului San Remo Junior, desfăşurat săptămâna trecută în Italia, el interpretând melodia "În paşi de step", semnată de compozitorul Jolt Kerestely.

Elevul cântă de la vârsta de cinci ani, fiind îndrumat de profesoara Anca Apetroaie de la Palatul Copiilor din Iaşi.

"Am avut ceva emoţii, dar am muncit foarte mult şi am reuşit să câştig. Sunt foarte bucuros pentru acest premiu", a spus Ştefan Atârgoviţoaiei.

Alţi doi elevi ieşeni au luat premii la acelaşi festival. Este vorba despre Alexia Urtoi, elevă în clasa a doua la Şcoala "B.P. Haşdeu" din municipiu, care a obţinut premiul întâi la categoria sa de vârstă şi Diana Vartolomei, elevă în clasa a noua la Colegiul de Artă "Octav Băncilă", aceasta din urmă obţinând premiul trei pentru modul în care a interpretat piesa "Perdere l'amore", din repertoriul Larei Fabian.

"Ceea ce au făcut aceşti trei copii în Italia întrece orice gând al nostru. Sunt mândră de ei că au reuşit să se ţină tare într-o competiţie atât de dificilă", a declarat Anca Apetroaiei, una dintre profesoarele care se ocupă de pregătirea copiilor.

Niciun comentariu: